sâmbătă, 4 decembrie 2010

Un film


3 – IRON
Tilul original: Bin-jip


A privi o poezie

Cum ar fi daca intr-o zi am afla ca viata noastra nu ne apartine in totalitate? Ca este traita si de altcineva? Ca acel cineva ne imbraca pijamalele, ca ne spala hainele, ca ne lipseste din mancarea lasata in frigider, ca in casa s-a facut curatenie, ca florile sunt udate, ca lucrurile pe care le-am crezut stricate nu mai au nimic? Vorbesc aici de senzatia pe care o avem uneori cand simtim prezenta a ceva ce nu putem numi. Este ceea ce ar caracteriza personajul principal al filmului. Un baiat care in fiecare dimineata agata afise si flyere pe usi si clante, se intoarce seara pentru a sti la care usi nu s-a umblat. Urmatorul pas, pe care probabil ca il intiuti, este de a intra prin efractie in casa. De aici urmeaza spalatul, mancatul, reparatul si curatenia. Atunci cand gazadele se intorc acasa, tanarului nu-i ramane decat sa caute o alta locatie unde sa-si reia obieceiurile.
Intors seara intr-una din casele pe care el o credea goala intalneste o tanara maltratata. Isi continua ritualul ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. In acest timp, sotul tinerei se intoarce de la servici. Atunci, tanarul asista la o scena de violenta. Paraseste casa dar se intoarce a doua zi pentru a o salva pe tanara. Fara nici un cuvant spus de nici unul dintre personaje, tanara il insoteste ca si cum totul ar fi fost de la sine inteles. Ritualul baiatului continua, dar, bineinteles, impreuna cu noua sa partenera.


Rolul cuvintelor, sau mai bine spus al necuvintelor, este centrul de greutate al filmului. Esential nu este sa vorbesti, pentru ca prin limbaj iti poti ascunde intentiile sau ti le poti dezvalui. Este ceea ce pare sa ne spuna personajul principal feminin al filmului (asta descoperim abia la final). Este posibil sa comunicam fara limbaj? Filmul de fata pare sa dea un raspuns afirmativ. Este ceea ce atrage cel mai mult in filmele regizate si scrise de Kim-Ki Duk. Tacerea reprezinta o alta forma de a comunica, ne plaseaza in cealalta jumatate a vietii. Paradoxal, a comunica fara limbaj ne apropie mai mult unii de altii. Aceasta dintr-un motiv foarte simplu: il cautam noi pe celalalt, il descoperim, eliminand in acelasi timp posibilitatea ca el sa ni se dezvaluie asa cum vrea el sa ne faca sa il vedem. Sau sa il obligam pe celalalt sa se comporte asa cum ne-ar placea noua.

Intr-una din casele in care intra, cei doi descopera cadavrul unui barbat pe care il ingroapa, insa copii barbatului ii descopera si ii denunta la politie. Fata este adusa inapoi la sot de politie, iar baiatul ajunge la inchisoare. In acesta parte, filmul contine si ceva arte martiale, dar nu de genul filmelor asiatice pe care le cunoastem cu totii. Odata eliberat, se intoarce in casa fetei. Nu as vrea sa dezvalui finalul, dar o sa va spun doar ca cei trei vor reusi sa convetuiasca.

Dragostea nu se vorbeste este ceea se ne invata filmul. Ca dragostea este dincolo de cuvinte? Poate ca stim cu totii asta, dar atunci cand vizionezi un film pe acesta tema este ca o poezie vazuta. Mai ales in scena de la finalul filmului, in care cei doi se afla pe un cantar al carui ac nu arata ca ar masura ceva. Dragostea nu are nici greutate. Este invizibilul care nu inceteaza sa influenteze realul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu